VLAD MERCORI, figură deja cunoscută în spațiul online pentru anchetele sale pe teme politice, publică o nouă investigație în care descrie felul în care administrația condusă de Robert Negoiță ar fi pus la cale un contract de zeci de milioane de euro, stopat brusc după ce DNA a intervenit în scenă.
Povestea urmărită de Mercori își are începutul la începutul lunii februarie. Pe 5 februarie, redacțiile de știri anunțau percheziții ale procurorilor DNA la sediul Primăriei Sectorului 3, dar și la locuința primarului Robert Negoiță. Dosarul viza suspiciuni legate de construirea ilegală a unui drum peste o conductă de gaze, drum ridicat pentru fratele edilului, cunoscut ca dezvoltator imobiliar. Doar patru zile mai târziu, pe 9 februarie, aceeași primărie decide să oprească brusc o procedură de achiziție publică de mari dimensiuni, cu o valoare estimată la 195 de milioane de lei.
Licitația anulată avea ca obiect semnarea unui contract-cadru pentru „reabilitare, modernizare și extindere a infrastructurii de mobilitate urbană și durabilă” în Sectorul 3. Printr-un astfel de contract-cadru se stabilesc, o singură dată, regulile generale ale colaborării și lista de bunuri ori servicii care pot fi ulterior comandate, de-a lungul mai multor ani, prin contracte subsecvente. În documentația publică asociată procedurii, Primăria Sectorului 3 a introdus un inventar amplu de echipamente și tipuri de lucrări ce ar fi urmat să fie, la nevoie, achiziționate.
În acest inventar apăreau, printre altele, 67 de sisteme de iluminat destinate trecerilor de pietoni, 200 de camere video de supraveghere, 66 de parcări metalice pentru biciclete și 44 de stâlpi pentru iluminatul stradal. Totuși, elementul care i-a sărit în ochi lui Vlad Mercori a fost altul: numărul uriaș de controllere programabile pentru semafoare, însumat la nu mai puțin de 2.240 de bucăți. Aceste controllere, explică el, sunt practic „creierul” unui semafor, dispozitivul care decide succesiunea și durata culorilor.
Atunci când această cantitate este raportată la realitatea din teren, proporțiile devin greu de justificat. Datele publice disponibile arată că în întreg Bucureștiul există aproximativ 440 de intersecții semaforizate, dintre care doar 260 fac parte din sistemul inteligent cu „undă verde”. Chiar și într-o variantă maximală, un singur sector al Capitalei nu ar putea ajunge, în mod realist, la mai mult de 80-100 de intersecții cu semafor. În acest context, ideea că Sectorul 3 ar avea nevoie de 2.240 de controllere doar pentru semaforizare pare extrem de improbabilă.
Din documentele consultate în cadrul investigației reiese că una dintre firmele interesate de participarea la procedură a solicitat la rândul său oferte de la producători pentru controllere care să respecte cerințele tehnice impuse de primărie. Cel mai mic preț identificat pentru o astfel de piesă a fost de aproximativ 45.000 de lei. Dacă această valoare se aplică la cele 2.240 de unități înscrise în caietul de sarcini, rezultatul se apropie de 100 de milioane de lei – adică mai mult de jumătate din cei 195 de milioane de lei cât reprezenta valoarea totală estimată a contractului.
În explicațiile oferite de Vlad Mercori, aici apare ceea ce el numește mecanismul de „trucare” a unei licitații, realizat însă astfel încât, la suprafață, totul să pară legal. Companiile fără conexiuni cu administrația locală, confruntate cu aceste cantități uriașe și cu prețurile reale de pe piață, ajung repede la concluzia că nu pot formula o ofertă corectă pentru toate pozițiile și totuși să se încadreze în bugetul global. În consecință, renunță să mai depună ofertă. În același timp, o firmă care cunoaște dinainte intențiile reale ale primăriei își poate construi o propunere financiară cu totul diferit structurată.
Astfel, susține Mercori, o companie „de casă” știe din start că Primăria Sectorului 3 nu va ajunge niciodată să cumpere efectiv cele 2.240 de controllere, tocmai pentru că nu are un număr suficient de intersecții în care să le instaleze. Beneficiind de această informație, ofertantul preferat poate include în propria ofertă un preț artificial de mic pentru controllere – de exemplu 1.000 de lei bucata, în loc de 40.000-45.000 de lei – ceea ce ar consuma doar 2,2 milioane de lei din bugetul total pe acest capitol. Spațiul bugetar astfel „eliberat” poate fi apoi folosit pentru a ridica considerabil prețurile bunurilor și lucrărilor despre care se știe că vor fi comandate în mod cert.
Un exemplu concret oferit în analiză este acela al camerelor video. Dacă prețul real plătit furnizorului este de aproximativ 1.000 de lei pentru o cameră, firma favorizată își poate permite să treacă în oferta propusă primăriei un tarif de 5.000 de lei pe bucată, mizând pe faptul că toate aceste echipamente vor fi achiziționate în cele din urmă. Mecanismul funcționează după o logică simplă: pozițiile care nu vor fi niciodată comandate sunt subevaluate, iar cele care se știe că vor fi efectiv cumpărate sunt umflate, totul păstrând, la nivel de ansamblu, un buget care pare, la prima vedere, rezonabil.
Relatarea arată că Primăria Sectorului 3 ar fi fost avertizată asupra caracterului neobișnuit al numărului de controllere din documentația de atribuire. Reacția instituției, povestește Vlad Mercori, a fost să mențină cifrele și specificațiile, justificând că acestea reflectă necesarul dorit. Schimbarea de optică s-a produs abia după ce presiunea anchetei DNA a devenit vizibilă în spațiul public: la numai patru zile de la percheziții, licitația a fost anulată.
Potrivit actelor consultate de autorul investigației, responsabilitatea pentru modul în care a fost alcătuită și avizată documentația ar fi fost asumată de primarul Robert Negoiță, de directorul executiv Roxana Cârstea, de șefa de serviciu Georgeta Vișan, alături de mai mulți experți și consilieri implicați în procedură. În opinia lui Vlad Mercori, simplul fapt că licitația a fost anulată nu schimbă esența problemei: modul în care fusese conceput contractul-cadru rămâne, spune el, o „tentativă de golăneală”.
Investigația este prezentată ca o radiografie a unei practici pe care jurnalistul spune că o întâlnește frecvent în administrațiile locale din România. Vlad Mercori afirmă că deține o listă amplă de primării unde ar fi fost folosite mecanisme similare pentru a direcționa contractele către firme apropiate de putere, ceea ce ar fi generat prejudicii cumulate de ordinul sutelor de milioane, posibil chiar miliarde de euro. În concluzie, susține el, mulți primari nu administrează în primul rând orașe și comune, ci „hoția” prin care bugetele publice sunt golite sistematic.
